Ce-i lipsește generației noastre?

   Ce-i lipsește generației noastre? Iubirea.
   Cu siguranță iubirea.
   Înainte vedeam prietenii care erau mai puternice ca orice. Acum pana și bateria telefonului meu durează mai mult decât așa-zisa prietenie de azi. În goana asta după autorealizare, cred că am pierdut un lucru foarte important: iubirea față de aproape. Și ne-am dezvoltat doar latura individualistă. Am uitat cum să iubim și altceva inafară de propria persoană.
   Iar dacă vom continua tot așa, vom ajunge adulți triști, fără încredere în cei din jur și fără prieteni. Și spune-mi tu, cum o să poți să trăiești așa?

Cel mai rău îmi pare că mi-am permis să mai sper

   A fost clișeic din partea mea să mă arunc înapoi în braţele celui care o dată m-a rănit. Deşi... era atât de previzibil că cel ce te răneşte o dată nu va ezita nici a doua oară.
   Mi-am permis luxul de a mă întoarce la tine. Şi ştii de ce? Pentru că „obiceiurile vechi mor greu”, iar tu eşti atât de vechi încât am uitat că te mai am. Şi când m-am trezit cu tine în faţa uşii mele, am uitat de nopţile nedormite, de lacrimile irosite şi de suferinţa provocată atunci când ai plecat prima dată. M-am agăţat de vorba aia cum că „dragostea adevărată nu moare niciodată”. Aşa am crezut şi eu...
   Până azi.
   Până azi, când pentru a doua oară „tu nu”, iar „eu da”. Când după primul semn de nesiguranţă ai decis că nu se mai merită riscul.
   Iar cel mai rău îmi pare că mi-am permis să mai sper că la primul obstacol o să te comporţi diferit, dar n-ai făcut-o...