Voiam să îţi spun că te-am iertat. Te-am iertat pentru toate acele momente de indiferenţă în care m-ai făcut să îmi dau seama că merit mai mult. Te-am iertat pentru toată iubirea pe care n-ai putut să mi-o oferi căci astfel am realizat că lângă tine nu voi putea cunoaşte fericirea niciodată. Te-am iertat că mi-ai luat sufletul şi după ce nu ţi-a mai fost de folos, după ce n-au mai rămas decât rămăşiţe, praf şi pulbere de sentimente din el, mi l-ai aruncat înapoi în piept fără să îţi pese de el, fără să îţi pese că ai făcut ce-ai vrut din el numai datorită faptului că te-a iubit enorm. Te-am iertat pentru acele lacrimi pe care le-am vărsat din cauza ta, dar şi pentru cele pe care nu mi le-ai şters de pe obraz. Am învăţat că nu trebuie să plâng pentru oricine. Nu oricine îmi merită lacrimile. Te-am iertat pentru acele nopţi în care dormeam singură în pat deşi tu erai lângă mine pentru că am început să urăsc acea singurătate şi am ales să o părăsesc… Şi pe ea, dar şi pe tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu