Te-ai gândit?

      Ai plecat și m-ai lăsat singură. Singură și cu atâtea întrebări, cu un gând care nu mă lasă în pace și cu o nesiguranță care mă apasă pe suflet.

      Aș vrea să-mi spui, peste ani la o cafea, ce te-a nemulțumit. Să fie oare vorba despre grija pe care ți-o purtam? Sau poate iubirea sinceră te înnebunea? Ori poate te-a speriat viitorul? Că-mi doream mai mult cu tine? Poate te-au îndepărtat serile petrecute în doi? Sau poate n-au fost suficiente? Te-a îngrozit gândul că îți voi fura prea mult din timp? Sau din suflet? Te-au speriat părinții mei? Sau poate au făcut-o ai tăi? Nu-ți plăcea mâncarea pe care ți-o găteam? Poate erau de vină filmele la care nu mergeam? Sau poate toate ieșirile pe care le amânam? Barul ăla ce nu-l iubeam? Sau telefonul care niciodată nu suna? Să fi fost banii pierduți la ”ceas”? Sau poate excursia la care am renunțat? Cheia ce-ai pierdut-o? Weekend-urile petrecute oricum numai nu cu noi? Orele plecate de la facultate? Sutele de kilometri făcuți? Miile de minute de ceartă? Secundele de împăcare? Mi-ar plăcea să știu.

      Pentru că, vezi tu, vreau să le repar. Nu, nu, dragule. Nu pentru tine, ci pentru mine. Pentru un alt bărbat care nu se va speria de acele câteva greutăți peste care va da și le va putea rezolva, luându-mă în calcul și în suflet. Ți-am spus, te aștept la o cafea, să discutăm.

      Și totuși...

      Te gândeai că o să pierzi jocul ăsta numit ”dragoste” dacă pariezi prea mult? Sau poate ți-ai dat seama că ești prea gol și nu ai ce să irosești?