Fericire

      Au trecut veacuri de când am vorbit ultima dată. Mi-ai scris chiar zilele trecute să mă întrebi ce mai fac. Am schimbat doar banalități, ca între doi străini care se întâlnesc pe stradă și se întreabă ce mai fac, dar nu așteaptă niciodată răspunsul. Suntem și noi tot un fel de străini, nu? Cel puțin așa mi-ai tot spus.
      Străini... Dar crezi că-mi pasă în felul ăsta de toți oamenii pe care-i întâlnesc pe stradă? Crezi că-mi vine să-i strâng în brațe pe toți, doar așa din altruism? Mă știi prea bine și mi-ai locuit în inima o vreme. Măcar lucrurile astea ar trebui să mă deosebească de o oarecare. Sau pe tine te apucă dorul de oricine? Sau te apuci să rememorezi amintiri cu orice om pe care ți tu minte că l-ai văzut pe drum?
      Deci spune-mi, cum mai ești? Eu de fericire te întreb. Nu de jobul plictisitor pentru care nu-ți vine să te trezești dimineața și nici de cine știe ce femei care îți mai încălzesc patul. Ți-a mai încălzit cineva sufletul de când am plecat? A mai locuit cineva acolo? Dacă da, mi-a șters de tot dezordinea pe care am lăsat-o în urmă?
      Și ce-i fericirea până la urmă? Să ai un job, bani de club în weekend și timp de-o vacanță? Să te iubească cineva, să primești cadouri sau să ai cu cine-ți da tag la un film? Să fii invitat la câte un party și să ai cu cine merge? Eu tot mă încăpățânez să zic că-i mai mult de atât.

      Așa că te provoc să te uiți în ochii mei și să-mi spui: ești sau nu fericit?