I don't want to hear it

   If you’re here to apologize, I don’t want to hear it. You’ve had your chance, too many in fact, and I mean this when I say it, I’m finally ready to let you go. Because you’ve let me down too many times before. And I was a fool to keep taking you back, to keep loving you with all I’ve got when you only ever give something like 12% of your love to me.
   It hasn’t been fair on me, I’ve been giving my all and you’ve been pushing me away, pulling me back, pushing me away and then calling me back in when it’s convenient for you. I can’t keep going on like this; I can’t keep wasting my love on someone who is less than deserving. I can’t keep destroying myself; I can’t have you in my life anymore, so goodbye.

Bărbaţii se întorc atunci când femeile sunt fericite, iar femeile se întorc atunci când bărbaţii au probleme

   Voiai să vezi cum mai sunt sau vorbele altui bărbat ţi-au ajuns la urechi şi-ţi fierbe orgoliul în vene? Voiai să vezi cum mai sunt sau voiai să vezi ce anume a trezit în mine indiferenţa pe care ai lăsat-o în urmă? Voiai să vezi cum sunt eu sau prin ce colţ din mine mai eşti tu? Dacă voiai să vezi cum sunt, sunt chiar bine.

   Tu ştiai cum sunt. Şi din pacea asta pe care o simt eu, în interiorul meu, nu am dat să te întreb cum eşti. N-aş fi vrut să fii nevoit să minţi, n-aş fi vrut să trebuiască să ascunzi vinovăţia care îţi ia mâna şi o pune pe telefon. N-aş fi vrut să te determin, fără să vreau, să îmi spui umilitorul „ai avut dreptate” şi sincer, nici pe mine nu mă mai încălzeşte dreptatea, pentru că am învăţat că poate să îţi moară sufletul cu dreptatea în mâna. Şi sincer nu m-ar fi interesat exact nici pe unde greşeşte ea şi ce părţi din mine îi lipsesc. Dar uite, totuşi, dacă voiai să ştii cum sunt, sunt cu suflet de pisica, cu nouă vieţi.

   Hai să îţi spun cum sunt: zâmbesc atât de mult încât oblig lumea să zâmbească cu mine, vorbesc aşa de calm încât îi liniştesc şi pe cei mai necredincioşi demoni ai mei, ating cu atâta dragoste încât toate florile din casă sunt înflorite. Şi nu ştiu, parcă de la o vreme, îmi vin hainele mai bine, parcă părul îmi radiază de atâta viaţă, parcă roiesc oamenii în jurul meu şi mă simt iubită. Mă simt iubită de mine şi îmi este suficient.

   Dar tu ştiai cum sunt, eram la fel şi ultima dată când ai dat să verifici din prea multă grijă cum mai sunt. La fel de mare îţi era mirarea şi la fel de tare ai căzut de pe scaun simţindu-mi împlinirea. La fel de surprins ai fost cât de bine pot să am grijă de mine singură şi n-ai crezut. N-ai crezut, că de aia ai vrut să vezi cum mai sunt. Şi nici acum n-ai crede dacă n-ai simţi într-adevăr în voce. Sunt bine.

   Îmi pare rău să te dezamăgesc iar, dar sunt bine. Hmm, nici nu ştiam că funcţionează aşa: bărbaţii se întorc atunci când femeile sunt fericite şi au realizări, iar femeile (care iubesc) se întorc atunci când bărbaţii au probleme. Nu te culca totuşi pe-o ureche, am zis femeile care iubesc.  

   Cum? Mi-ar face mare plăcere să mai vorbim, dar stau foarte prost cu timpul. Nu ne putem vedea anii ăştia. Uhm, da, şi eu mă bucur mult că eşti bine. Să ai o viaţă frumoasă, te pup. Da, sunt bine.

Un gust amar al trecutului

   Partea cea mai amuzantă? Că tu ai să treci peste şi sunt sigură că vei găsi pe cineva mult mai bun ca el, iar el va rămâne doar un gust amar al trecutului.

   Însă el? El probabil îşi va scoate "pelerina" ignoranţei, o va îmbraca, minţindu-se că nu-i mai pasă şi va trece dintr-un pat în altul, dintr-o relaţie în alta. Dar ghici ce? Te va cauta în toate femeile care-i vor intersecta la un moment dat viaţa, le va compara pe toate cu tine, iar în final, când va fi prea târziu, îşi va da seama ce greşeală a făcut. Se va gândi la toate lucrurile rele pe care ţi le-a spus sau pe care ţi le-a făcut vreodată, va realiza cât de prost a putu să fie când a lăsat să-i scape printre degete o persoană care ar fi făcut orice pentru el, o persoană care-l iubea sincer. Abia atunci va realiza cât de mult a pierdut şi va vrea să repare greşeala, cu gândul că tu-l vei accepta înapoi cum ai făcut de fiecare dată... dar va avea surpriza vieţii lui!

   Te va găsi fericită, alături de bărbatul care a înţeles mai repede cât eşti de specială, alături de bărbatul care a ştiut să te păstreze, alături de cel care ţi-a înţeles defectele şi le-a acceptat, alături de cel care a ştiut că nu merită să rişte să te piardă.

Nici n-ai să mă mai recunoşti!

   Se va întâmpla cândva, undeva, să treci pe stradă pe lângă mine. Şi n-ai să mă mai recunoşti. De ce spun asta? Pentru că ai să vezi cât de bine îmi e fără tine şi atunci ai să înţelegi, probabil, că tu n-ai fi putut niciodată să-mi oferi toate astea.
   N-am să neg niciodată faptul că mi-a fost greu să te las să pleci, dar gândul că am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca să te opresc parcă mai şterge din sentimentul apăsător de vină. La fel ca şi vorbele destul de grele pe care mi le-ai aruncat, crezând că sufletul meu e din beton-armat: oricâte pietre ai arunca în el nu se va sparge. Ei bine, află că nu ştiu cum, s-a crăpat şi s-a tot crăpat până a făcut poc!
Şi în încercarea disperată de a aduna toate bucăţelele şi a le lipi la loc, în poziţia lor iniţială, am învăţat că niciodată nu va mai arata la fel. Niciodată nu mă voi mai simţi la fel. Aşa că pentru câteva momente am renunţat la tot. Şi chiar atunci, asta ca să vezi cât de puternic este destinul, cineva mi-a întins o mâna şi m-a ajutat să adun şi să repar toată mizeria pe care ai făcut-o tu.
   Aşa, am conştientizat că aveai dreptate: tu nu eşti ca restul. Tu eşti mai rău. Sau în cazul meu, tu ai fost mai rău, pentru că acum nu-mi mai eşti. Acum eşti doar o amintire. Sau chiar un coşmar.
   Însă important e c-am învăţat ceva din tot ce s-a întâmplat... întotdeauna e loc de mai bine, iar un om care te iubeşte va vrea să te vadă fericită şi ar face orice îi stă în putinţă ca să-ţi vadă zâmbetul.

Vreau să...

   Vreau să înceapă să mă iubească acum, când eu am trecut peste. Vreau să simtă ce simțeam și eu când îi scriam romane, iar el îmi răspundea scurt și sictirit. Vreau să tragă de mine ca să-i ofer puțina atenție, vreau să vadă cum e să te simți ca ultimul om când cineva după care mori să te salute nu o face, vreau să fie conștient că m-a pierdut și să regrete.

Ce-i lipsește generației noastre?

   Ce-i lipsește generației noastre? Iubirea.
   Cu siguranță iubirea.
   Înainte vedeam prietenii care erau mai puternice ca orice. Acum pana și bateria telefonului meu durează mai mult decât așa-zisa prietenie de azi. În goana asta după autorealizare, cred că am pierdut un lucru foarte important: iubirea față de aproape. Și ne-am dezvoltat doar latura individualistă. Am uitat cum să iubim și altceva inafară de propria persoană.
   Iar dacă vom continua tot așa, vom ajunge adulți triști, fără încredere în cei din jur și fără prieteni. Și spune-mi tu, cum o să poți să trăiești așa?

Cel mai rău îmi pare că mi-am permis să mai sper

   A fost clișeic din partea mea să mă arunc înapoi în braţele celui care o dată m-a rănit. Deşi... era atât de previzibil că cel ce te răneşte o dată nu va ezita nici a doua oară.
   Mi-am permis luxul de a mă întoarce la tine. Şi ştii de ce? Pentru că „obiceiurile vechi mor greu”, iar tu eşti atât de vechi încât am uitat că te mai am. Şi când m-am trezit cu tine în faţa uşii mele, am uitat de nopţile nedormite, de lacrimile irosite şi de suferinţa provocată atunci când ai plecat prima dată. M-am agăţat de vorba aia cum că „dragostea adevărată nu moare niciodată”. Aşa am crezut şi eu...
   Până azi.
   Până azi, când pentru a doua oară „tu nu”, iar „eu da”. Când după primul semn de nesiguranţă ai decis că nu se mai merită riscul.
   Iar cel mai rău îmi pare că mi-am permis să mai sper că la primul obstacol o să te comporţi diferit, dar n-ai făcut-o...

Am fost bine.

Am fost bine până să te cunosc. Voi fi bine şi după ce vei pleca.

Nu eşti primul şi nici ultimul care mă lasă baltă în cele mai nepotrivite momente. De-asta nu mai aştept nimic. Nici de la tine, nici de la alţii. Am învăţat că oricât de tare m-ar lovi pe mine soarta, fiecare îşi continuă liniştit propriul drum. Lumea nu stă în loc. Aşa că să nu te gândeşti vreun moment că dacă vei pleca mă va inunda durerea şi neputinţa.
Da, sufăr azi, la noapte cel mai probabil o să plâng până simt că nu mai am aer și o să umplu golul cu o țigară, dar mâine... mâine mă voi ridică din pat şi mă voi preface că nimic nu s-a întâmplat. Că tu nu ai existat.

E tipul băiatului rău.

E genul acela de om care mă scoate din minţi, care îmi mănâncă zilele, e indiferent, dă „seen” la mesaje şi nu răspunde, aşteaptă că eu să fiu cea care îl caută, pleacă prea des şi se întoarce cam rar.

Dar mereu nopţile cu el prind culoare.

E tipul băiatului rău care atunci când îţi intră în suflet, cu greu îl mai poţi scoate. Şi oh, dragul meu, deja e prea târziu.

Trebuia să o iubeşti la timp.

            E atât de important să acţionezi la timp, să înţelegi pe cine ai alături şi că acel cineva are nevoie de fapte pentru a rămâne. “Fapte, nu vorbe!”. Vrea să te vadă bărbat de încredere, viitor stâlp al familiei şi un tată bun. E important să nu rişti şi să nu faci prostii, după care nu vei mai putea repara nimic. E important să fii prezent atunci când ea are nevoie de tine, când lucrurile nu sunt tocmai roz sau din contra, când ele stau mai bine ca niciodată. E important să iubeşti sincer şi să apreciezi şi să preţuieşti femeia care ar face orice pentru tine, care îţi este alături la bine şi la rău.

            Altfel rişti să vină o zi în care o vei suna şi vei dori din toată inima să o întorci înapoi. Deja ai trecut prin multe şi te-ai schimbat, ştii cum să iubeşti şi să preţuieşti. Ea însă va răspunde rece şi îţi va spune să nu o mai cauţi niciodată. Ea e fericită şi nu are nevoie de regretele tale. Trebuia să o iubeşti la timp, trebuia să fii prezent la timp.

De fiecare dată când plouă...

                Ştii cum arată o zi perfectă pentru mine?

                E o zi în care stau şi privesc cum plouă, cu un pahar de milkshake de căpşuni în mâna. Da, acel milkshake de la mc care-mi place atât de mult. Şi să nu uităm de playlist-ul meu preferat. Ştii şi tu care sunt piesele mele preferate; da, alea două.

                De ce ploaia? Pentru că-mi aduce aminte de tine. Şi ţie-ţi plăcea ploaia, atât de mult încât urai umbrelele şi nu înţelegeai scopul lor. Vezi, un lucru atât de simplu asupra căruia avem percepţii atât de diferite.

                Tu te aruncai cu capul înainte. Îţi plăcea să te plimbi prin ploaie, să simţi fiecare picătură cum se scurge pe faţa ta, fiecare picătură care-ţi umezea din ce în ce mai mult hainele. Eu? Eu preferam să stau sub părticica mea de umbrela şi să privesc, dacă se poate dintr-o cafenea sau de acasă. Să văd cum picăturile cad armonios şi lovesc asfaltul sau geamul din camera mea. Eu mă bucuram de liniştea aia care mi-o dădea ploaia. De gândul că după orice ploaie vine şi-un curcubeu. Că oricât de rău ţi se pare că e acum, o să vină şi momente frumoase.

                Cam atât de diferiţi eram noi.

                Şi-acum când am trăit prima ploaie în absenţa ta parcă te auzeam cum îmi ziceai să las naibii umbrela aia, că nu păţesc nimic de la puţină apă. M-am mirat că n-am fost tristă când mi-am adus aminte de tine. Şi abia acum încep să văd cât de diferiţi eram. Cu toate că tu-mi repetai asta cât de des puteai. Nu voiam să îţi dau dreptate. Până acum.

                Şi-am stat şi m-am uitat din nou la ploaie, cum cadea şi se prelingea de pe fiecare frunză. Şi într-un moment de nebunie, probabil, mi-am închis umbrela. Am vrut să văd ce e aşa special, de ce-ţi place aşa mult. N-am reuşit să înţeleg. Tot ce-am simţit a fost cum mi se face din ce în ce mai rece şi cum încep să nu mai văd nimic din cauza apei ce-mi inundă faţa. Nu ştiu cum lucrul ăsta poate să fie plăcut pentru tine…

                Am ajuns acasă dârdăind de frig, chiar dacă afară erau vreo douăzeci şi cinci de grade.

                Şi probabil că ai avut dreptate, că eram prea diferiţi. Dar îmi plăcea asta și în continuare nu voiam să îți dau dreptate. Până când lucrurile s-au complicat şi am ajuns la dispute mai serioase şi din ce în ce mai dese.

                Dar nu-i nimic. Toate trec. Toate se uită și rămâi doar cu ce e mai frumos. Sper!

                Aşa că mi-am făcut o ciocolată caldă, exact cum ţi-am făcut astă-iarnă. Puţină apă şi cacao, până se face ca o crema, după care pun laptele nu prea fierbinte şi o linguriţă de miere. Măcar aici aveam gusturi comune.

Nu mai pierde timpul!

                Încetează să te minţi şi să spui că încă te mai iubeşte! Încetează să-ţi plângi de milă. Fiecare a avut partea lui de vină. Dacă vrei să suferi, fă-o! Dar nu uită că tu nu eşti nici ultima şi nici prima care trece prin aşa ceva. Şi uită-te în jur, sunt atât de mulţi alţi oameni care au suferit o despărţire şi ghici ce? Trăiesc în continuare, poate mai bine că înainte.

                El a fost acelaşi indiferent şi tu aceeaşi fată naivă, care a crezut în vorbele frumos aruncate. Acum, încearcă să înveţi din greşeli şi să treci peste. Da, fireşte că amintirele dor. Dor şi este greu să le ştergi. Locul unde te-a sărutat de atâtea ori doare şi el, la fel ca şi locurile unde va petreceați timpul împreună. Este greu la început, dar toate amintirile astea trebuie să le îndepărtezi pentru că doar aşa vei putea să crezi iar în dragoste şi în tine.

                Încetează să-i mai urmăreşti viaţă şi să te întristezi la fiecare moment fericit trăit de el alături de altcineva. Încetează să te prefaci că eşti fericită de faţă cu prietenii sau familia şi de îndată ce rămâi singură să nu ştii ce-i cu ţine. Eşti o femeie frumoasă şi ai toată viaţă înainte. Trăieşte-o! Nu te limita la o simplă despărţire. Eşti o femeie care va face, cândva, fericit un om alături de care îţi vei petrece restul vieţii. Nu mai pierde timpul: trăieşte şi iubeşte din nou!